Cele mai noi metode de diagnostic și tratament ale infecțiilor respiratorii
- 236 просмотров
Cele mai frecvente maladii ORL sunt infecțiile respiratorii, acestea constituie 30-40% din adresările la medic. În data de 17 februarie curent medicii otorinolaringologi, pediatri și medicii de familie și-au dat întâlnire în cadrul unei conferinţe științifice cu genericul Corticoterapia locală în patologia rinosinusală. În cadrul manifestării, participanţii au fost informaţi despre metodele noi de diagnostic și tratament în rinosinuzitele acute și cronice, despre recomandările în abordarea procesului de management medical al pacienților cu astfel de afecţiuni, în conformitate cu cerințele medicinei bazate pe dovezi.
Mihail Maniuc, profesor universitar la Catedra de otorinolaringologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, le-a vorbit specialiștilor despre cauzele, simptomele și metodele de diagnostic și tratament în rinita alergică. Rinita alergică este cea mai răspândită infecție respiratorie, care afectează la nivel global cca 500 de milioane de persoane. În Republica Moldova este întâlnită la 15-20% dintre copii, iar în Europa - la cca 25% din populație. Profesorul a declarat că această manifestare este organizată pentru medicii din republică în scopul familiarizării cu cele mai noi informații în materie de infecții respiratorii, iar prezentările au fost realizate în conformitate cu ghidurile și protocoalele internaționale, astfel încât practica medicală din Republica Moldova să fie racordată la aceste standarde.
O prezentare privind utilizarea corticosteroizilor intranazali în tratamentul rinosinuzitelor acute la copii și adulți, precum și despre tratamentul medicamentos al rinosinuzitelor polipoase a fost realizată de Andrei Lopatin, președintele Societății de Rinologie din Rusia. Profesorul universitar a abordat și câteva aspecte ce țin de consecințele administrării abuzive a medicamentelor în cazul infecțiilor respiratorii și a îndemnat colegii de breaslă să gestioneze corect tratamentul, astfel încât să se reducă numărul intervențiilor chirurgicale.
Subiectele discutate în cadrul conferinței au trezit un interes sporit și pentru Tatiana Ursu, medic pediatru la Spitalul Raional Leova. În practica de zi cu zi, medicul se confruntă frecvent cu rinitele alergice și rinosinuzitele, iar informația obținută îi va fi utilă în depistarea maladiilor, dar și în administrarea tratamentului conform celor mai recente standarde în domeniu.
Infecțiile respiratorii afectează cel mai frecvent căile aeriene superioare: nasul, sinusurile, faringele și laringele, cauzând rinita, sinuzita, otita medie, faringita, amigdalita, laringita ș.a. Căile aeriene inferioare, traheea și bronhiile sunt mai puțin expuse bolii, însă în cazul unei infecții, evoluția simptomelor este mai gravă. În acest caz întâlnim: bronșita acută, pneumonia, emfizemul pulmonar acut ș.a. Principala cauză a infecțiilor respiratorii este contactul direct cu agentul patogen, dar un rol esențial revin și schimbărilor de mediu, modului de viață, precum și utilizării pe scară largă în alimentație a aditivilor alimentari.
Manifestarea științifică a fost organizată de Asociaţia Știinţifico-Practică a Otorinolaringologilor din Republica Moldova şi Catedra de otorinolaringologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova.
[nggallery id=483]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii