Realizările USMF „Nicolae Testemițanu” în anul universitar 2020-2021
- vizualizări: 889
Anul universitar 2020-2021 a fost unul dificil, marcat de situația epidemiologică provocată de SARS-CoV-2, însă grație atitudinii responsabile a întregii comunități universitare, am reușit să demonstrăm că reprezentăm o forță capabilă să se adapteze în orice situații, înscriind, astfel, încă o filă semnificativă în istoria Almei Mater. Afirmația aparține rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban și a fost făcută în data de 22 octombrie curent, la ședința extinsă a Senatului universitar organizată cu prilejul Zilelor Universității, la care a prezentat Raportul de activitate al instituției pentru anul precedent de studii.
Printre realizările importante, rectorul a evidențiat reorganizarea procesului de studii preponderent în format on-line. Astfel, s-a reușit extinderea metodelor de predare cu utilizarea instrumentelor TIC (Cursuri live în SIMU, Platforme on-line, MOODLE, ZOOM etc.) și acoperirea cu resurse educaționale disponibile în format electronic. În măsura posibilităților, au fost menținute activitățile practice cu prezență fizică și au fost realizate toate stagiile de practică. Examenul de absolvire a fost organizat în două etape: susținerea on-line a tezei de licență și testarea asistată de calculator. Un indicator elocvent privind reușita academică la nivel de Universitate este nota medie mai mare de 8,5.
În anul de referință a fost finalizat procesul de implementare a Strategiei de dezvoltare a Universității pentru perioada 2011-2020 și, concomitent, a fost elaborat un nou planul strategic pentru următorii 10 ani.
Reieșind din faptul că în primăvara anului 2019 Universitatea a fost acreditată internațional, în luna iunie 2021 a fost efectuată procedura de monitorizare post acreditare, fiind elaborat un raport detaliat al acțiunilor întreprinse în baza recomandărilor Comisiei de acreditare externă a Agenției Internaționale de Rating și Acreditare (IAAR). De menționat că din numărul recomandărilor rămân, deocamdată, nerealizate: fondarea Spitalului universitar și implementarea Examenului Clinic Obiectiv Structurat.
Ca și în anii precedenți, a fost evaluat sistemul de control intern al Universității – un proces dinamic integrat de adaptare permanentă a instituției la schimbările din mediul extern. Rezultatele evaluării au fost raportate Ministerului Sănătății și Ministerului Finanțelor, iar Declarația de răspundere managerială a fost plasată pe pagina web a Universității. În perioada de referință, au fost efectuate 6 misiuni de audit intern, fiind formulate 36 de recomandări de îmbunătățire a activității.
„De asemenea, am fost auditați de o echipă externă de audit care a constatat că Sistemul de Management al Calității este bine structurat și matur, fără vreo neconformitate, caracterizându-se prin progrese semnificative. Rezultatele auditului extern s-au finalizat cu menținerea certificatului de calitate ISO 9001:2015”, a precizat profesorul Emil Ceban.
Unul dintre obiectivele strategice fundamentale rezidă în asigurarea și menținerea calității procesului educațional, periodic Universitatea prezentând la Agenția Națională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare rapoarte de autoevaluare în vederea acreditării unor programe de studii. În anul trecut au fost înaintate pentru acreditare 3 programe: de licență – Sănătate publică, de master – Managementul sănătății publice și Modulul Psihopedagogic de recalificare pentru cadrele didactice.
Diversificarea ofertei educaționale este un alt obiectiv strategic pentru anii 2021-2030. În această perioadă avem drept scop lansarea programului de licență Fiziokinetoterapie și reabilitare și a programelor de master Nutriție umană, Sănătate mintală publică, Optometrie și științe vizuale) și vom iniția acreditarea națională a programelor de licență Optometrie și Asistență Medicală Generală.
Printre priorități este stabilit și internaţionalizarea procesului educaţional, care este și o cerinţă a Federaţiei Mondiale pentru Educație Medicală şi altor structuri internaţionale. În prezent, atestăm o stabilitate în ceea ce privește admiterea cetățenilor străini. La 1 octombrie 2021 în Universitate erau înregistrați la studii 1833 de cetățeni străini din 43 de țări. Sporește numărul de studenți originari din India, la moment ponderea lor fiind de peste 30% din numărul total al studenților internaționali. În anul curent a absolvit prima promoție constituită din 61 de cetățeni indieni și toți au promovat examenul extern din țară. Odată cu acreditarea Facultății de Stomatologie de către Consiliul Dentar din California a crescut și numărul studenților din SUA – 52, iar prin secundariat clinic își fac studiile 116 cetățeni străini – rezidenți statul american. De menționat că, în perioada raportată, activitatea Universității pe plan internațional a înregistrat o dinamică pozitivă în dezvoltarea parteneriatelor, fiind negociate și semnate 10 acorduri noi cu instituții de învățământ superior de peste hotare.
Rectorul a subliniat că cercetarea este o altă direcție importantă în activitatea universității noastre. Instruirea cadrelor științifice are loc prin aplicarea principiului educație prin cercetare din primul an de studii, prin participarea mediciniștilor la cercuri și conferințe științifice; în echipe de lucru în cadrul proiectelor naționale și internaționale. Este salutabilă, în acest sens, activitatea Departamentului Relații Externe al Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, care promovează cercetarea în activitatea studenților prin intermediul schimburilor de experiență. Astfel, în anul de referință 6 mediciniști au efectuat stagii în Brazilia, Italia, Cehia, Croația, Egipt, iar trei studenți din Belgia, Brazilia și Italia au avut prilejul de a lucra asupra unei teme de cercetare împreună cu profesori de la catedrele noastre.
Pe parcursul anului 2020, activitatea științifică s-a materializat în 1688 de lucrări ştiinţifice publicate, inclusiv, 22 de monografii și capitole în monografii, 13 manuale și culegeri de cursuri naționale, 33 de ghiduri practice şi compendii, 5 culegeri naționale, 42 de elaborări metodice, 52 de protocoale clinice, 692 de articole. Din totalul lucrărilor științifice, în reviste cu factor de impact ISI au fost publicate 67 de articole, cu 10 mai mult decât în anul precedent, 19 lucrări au fost înregistrate în SCOPUS şi 145 de articole – în alte publicații internaţionale. În scopul sporirii vizibilității Universității este necesar ca fiecare angajat să publice articole științifice în reviste cu factor de impact, să-și deschidă cont și să-și cunoască indicele Hirsch din Scopus și din Google Academic. Rezultatele activității de cercetare vor sta la baza analizei performanțelor obținute și a promovării în cadrul concursurilor instituționale.
În cel mai apropiat timp se prevede vizita unei delegații a Comisiei Europene, în vederea evaluării externe, și luarea deciziei privind menținerea logo-ului „Excelență în cercetare”.
În perioada de referință a continuat procesul de identificare și implementare a promovarea de excludere a conflictelor de interese, combatere a actelor de corupție și menținerea integrității profesionale în cadrul Universității. În acest sens, Senatul a aprobat Regulamentul privind regimul juridic al conflictelor de interese și Planul de acțiuni privind promovarea integrității și combaterea corupției pentru anul 2021.
În final, rectorul Emil Ceban a solicitat membrilor comunității să fie cât mai activi, inovativi şi consecvenţi în ceea ce realizează pentru a putea atinge obiectivele, enunţate în Planul strategic de dezvoltare a Universităţii pentru anii 2021-2030.
În opinia conferențiarului universitar Silvia Stratulat, șef al Departamentului Didactic și Management Academic, „Într-un an pandemic, Universitatea a depășit onorabil multe obstacole, unele dintre ele fiind transformate chiar în oportunități și a permis realizarea integrală a procesului didactic”. În anul de referință a fost realizată reforma curriculară pentru programele de studii integrate Medicină și Farmacie; redimensionarea duratei semestrului de studii la 15 săptămâni; racordarea finalităților de studii și a competențelor profesionale la Cadrul Național al Calificărilor; dar și reorganizarea stagiilor clinice de specialitate pentru obținerea abilităților practice de către studenți.
Profesorul universitar Valeriu Revenco, prorector pentru activitatea clinică și rezidențiat, a accentuat că Universitatea este antrenată activ în procesul de vaccinare, în instituție fiind atinsă o rată de imunizare de 97% în rândul angajaților și de 96% a studenților. Unul dintre avantajele acestui fapt este acceptul Comisiei Naționale de Sănătate Publică de a desfășura procesul didactic în format mixt.
La rândul său, Gheorghe Buruiană, președintele ASRM, a opinat că „în această perioadă de incertitudine, deciziile luate de conducerea universității, la începutul pandemiei, au fost corecte și anume cele ce țin de includerea studenților și medicilor-rezidenți în categorii prioritare de vaccinare, fiind organizate puncte de imunizare în Campus și maratoane de vaccinare. O decizie favorabilă este și revenirea procesului didactic în format mixt. Toate aceste decizii asigură, în continuare, studii de calitate și în condiții de siguranță pentru studenți”, a adăugat Gheorghe Buruiană.
Membrii Senatului universitar au apreciat raportul prezentat de rector, mulțumind administrației pentru efortul depus, implicare și responsabilitate, precum și întregii comunități academice – pentru devotament în realizarea procesului educațional și activității curative, precum și pentru dăruire profesiei medicale și celei de dascăl.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii