Imunodeficiențele primare – noi aspecte abordate de medicii pediatri
- vizualizări: 1388
Medici specialiști pediatri de diverse specializări s-au reunit într-o conferință națională pentru a aborda aspecte ale imunodeficiențelor primare, comorbidități respiratorii și infecția COVID-19 la copii. Evenimentul a fost organizat de Clinica Pneumologie a Departamentului Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei (AȘM) în cadrul Proiectului pentru țările Europei de Est și Centrale „JProject” în domeniul cercetării și familiarizării cu imunodeficiențe primare.
Evenimentul științific a fost moderat de academiciana Eva Gudumac, profesor universitar la Catedra de chirurgie pediatrică, ortopedie și anestezie „Natalia Gheorghiu”, coordonator adjunct al Secției Științe ale Vieții a AȘM, care a relatat despre importanța întrunirii în contextul pandemiei COVID-19 din ultimul an și necesitatea continuării cercetării virusului SARS-CoV-2. De asemenea, profesorul Gudumac s-a referit și la subiectul sistemului imun și cunoașterea patologiilor acestuia, în special în cazul maladiilor înnăscute precum imunodeficiențele primare.
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, prezent la conferință, a menționat că activitățile de promovare a cunoștințelor în acest domeniu sunt binevenite, deoarece oferă informații relevante pentru conștientizarea dimensiunilor genetice, aspectelor clinice, celulare și biochimice în cazul imunodeficiențelor primare, iar participarea specialiștilor notorii din țară și de peste hotare, dar și a tinerilor cercetători oferă o pondere mare evenimentului.
Mihail Todiraș, șeful Centrului de Cercetare în domeniul Sănătății și Biomedicinei al USMF „Nicolae Testemițanu” a informat că activitatea este concentrată în prezent pe implementarea Strategiei de fortificare a domeniului de cercetare și inovare pentru anii 2020-2030, ce este bazată pe „educație prin cercetare, cultură și inteligență în cercetare”, iar conferința respectivă se integrează în acest context și este o oportunitate excepțională de a familiariza specialiștii în practica generală.
Profesorul Svetlana Șciuca, șefa Clinicii Pneumologie, a menționat că acest eveniment a fost o bună ocazie pentru comunitatea medicală a țării, medici de familie, medici pediatri și imunologi de a afla informații noi despre diagnosticul imunodeficiențelor primare, despre colaborarea în acest domeniu a medicilor din Moldova cu specialiști din Ungaria, Ucraina și Belarus – partenerii proiectului.
Directorul și fondatorul JProject, profesorul László Maródi, originar din Ungaria, a venit cu un cuvânt de salut pentru participanții conferinței, menționând că acest proiect include 32 de țări, iar Republica Moldova are o contribuție importantă în procesele de cercetare, diagnostic și educațional, participând activ în distribuirea informațiilor privind imunodeficiențele primare, în special diagnosticul precoce, metodele de tratament în diferite etape ale îngrijirii.
Profesorul Anastasia Bondarenko, Departamentul de Boli Infecțioase Pediatrice și Imunologie Pediatrică de la Universitatea Națională de Protecție a Sănătății „P.L. Shupika” din Ucraina, a furnizat informații despre aspectele epidemiologice și succesele în domeniul imunodeficiențelor primare în Ucraina, excelând printr-o prezentare amplă despre manifestările cutanate în imunodeficiențe.
Cea mai mare parte a temelor abordate în cadrul conferinței au vizat: afectarea sistemului respirator în imunodeficiențele primare, manifestări timpurii, precum și evoluția semnelor de leziuni respiratorii și complicații. Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, discuții și generalizări asupra actualității subiectului elucidat și a impactului științifico-practic.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii