Gala Laureaților USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1251
Zilele Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au culminat cu Gala Laureaților. În cadrul evenimentului au fost premiați învingătorii concursurilor: Impactul activității de cercetare, Cel mai activ inovator și Profesorul anului 2022 – desemnarea cadrelor didactice cu cele mai înalte performanțe academice. Ceremonia s-a desfășurat vineri, 21 octombrie curent.
Festivitatea a fost inaugurată de către rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, care a menționat că „în acest an, aniversarea universității noastre a avut o semnificație deosebită – 95 de ani de la nașterea ilustrului savant și Om de stat Nicolae Testemițanu. Am avut un program amplu de activități, demonstrând, încă odată, spirit de echipă și conlucrare eficientă. A devenit o frumoasă tradiție în contextul Zilelor Universității să organizăm Gala Laureaților, în cadrul căreia stimulăm creativitatea ştiinţifico-didactică a personalului academic, motivăm dezvoltarea profesională continuă, sporim calitatea procesului educațional, activității de cercetare şi clinice, promovăm experienţe avansate şi inovatoare conform celor mai bune practici europene în domeniu”, a conchis profesorul Ceban.
Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a prezentat membrilor Senatului și ai Consiliului științific un raport privind realizările Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate din ultimii doi ani și obiectivele de viitor. Totodată, prorectorul a făcut o trecere în revistă privind desfășurarea lucrărilor Conferinței științifice anuale, apreciind că evenimentul a decurs în mod organizat, studenții și medicii rezidenții, doctoranzii și cadrele didactice având o prestație de nivel înalt, fapt ce denotă un potențial de continuitate.
În cadrul festivității au fost premiați laureații concursului „Impactul activității de cercetare” – zece cercetători care au publicat articole în reviste internaționale cu factor de impact.
Felicitări laureaților:
-
Dumitru Chesov, dr. șt. med., conferențiar universitar la Disciplina de pneumologie și alergologie (European Respiratory Journal – Factorul de impact (FI) – 16.671);
-
Elena Chesov, studentă-doctorand, asistent universitar la Catedra de biologie moleculară și genetică umană (European Respiratory Journal – FI 16.671);
-
Pavel Leahu, student-doctorand, asistent universitar la Catedra de neurologie nr. 2 (Brain Stimulation – FI 8.955);
-
Dumitru Ciolac, dr. șt. med., cercetător științific în Laboratorul de neurobiologie și genetică medicală (Brain Communications – FI 7.0);
-
Andrei Bradu, dr. șt. med., asistent universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală (Investigative Radiology – FI 6.22);
-
Dumitru Casian, dr. hab. șt. med., conferențiar universitar, șef al Catedrei de chirurgie generală-semiologie nr. 3 (European Journal of Vascular and Endovascular Surgery – FI 5.32);
-
Olga Gavriliuc, studentă-doctorandă, Catedra de neurologie nr. 2 (Parkinsonism & Related Disorders - FI 3.9);
-
Mariana Ulinici, studentă-doctorandă, asistent universitar la Disciplina de microbiologie și imunologie (Life – FI 3.81);
-
Alexandru Corlăteanu, dr. hab. șt. med., conferențiar universitar, șef al Disciplinei de pneumologie și alergologie (Respiratory Medicine – FI 3.415);
-
Ala Paduca, dr. șt. med., conferențiar universitar la Catedra de oftalmologie (BMC Medical Informatics and Decision Making – FI 2.796).
În cadrul aceleiași ceremonii au fost premiați și învingătorii concursului „Profesorul anului 2022”. Astfel, la categoria Conferențiar universitar au fost menționați Ion Codreanu, dr. hab. șt. med., Catedra de radiologie și imagistică, și Vasile Musteață, dr. șt. med., Disciplina de hematologie, Departamentul Medicină Internă.
La categoria Asistent universitar au fost premiate: Elena Donici, dr. șt. farm., Catedra de chimie farmaceutică și toxicologică, și Stela Racoviță, Catedra de biologie moleculară și genetică umană.
Festivitatea a continuat cu decernarea diplomelor învingătorilor concursului Cel mai activ inovator, care au participat la Expoziţia virtuală „Realizări în domeniul cercetării și inovării în anii 2021-2022”:
-
Sulaiman Alsaliem, dr. șt. med., cercetător științific principal la Catedra de oftalmologie;
-
Iuliana Lupașco, dr. hab. șt. med., cercetător științific principal în Laboratorul de gastroenterologie;
-
Andrei Pădure, dr. hab. șt. med., conferențiar universitar, șef al Catedrei de medicină legală.
Respectiv, au fost înmânate și distincțiile obținute de echipele de cercetători la expozițiile și saloanele internaționale de cercetare, inovare și transfer tehnologic pe parcursul anilor 2020-2022. Trofeele au fost înmânate conducătorilor echipelor de inventatori: Emil Ceban și Adrian Tănase, Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală; Gheorghe Anghelici, Laboratorul de hepato-chirurgie; Valentin Gudumac, Laboratorul de biochimie; Viorel Nacu, Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare; Iuliana Lupașco, Laboratorul de gastroenterologie; Viorel Prisacari, Laboratorul de infecții intraspitalicești; Igor Mișin, Laboratorul de chirurgie hepato-pancreato-biliară; Nicolae Chele, Сatedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan”; Mariana Sprincean, Catedra de biologie moleculară și genetică medicală în colaborare cu Departamentul de Pediatrie; Valeriu Cușnir, Catedra de oftalmologie și optometrie; Nicolae Bodrug, Disciplina de geriatrie și medicină a muncii, Departamentul Medicină Internă (DMI); Lucia Mazur-Nicorici, Disciplina de cardiologie, DMI; Sergiu Vetricean, Catedra de otorinolaringologie; Diana Uncuța, Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”; Eugen Bendelic – pentru proiect din Programul de stat; Silvia Railean – pentru program de cercetare; Alina Tverdohleb – pentru proiect de cercetare; Alexandru Znagovan – pentru proiect de cercetare; Vladimir Valica, Centrul Științific al Medicamentului; Ianoș Corețchi, Catedra de farmacologie și farmacologie clinică; Andrei Pădure, Catedra de medicină legală; Cătălina Croitoru, Disciplina de igienă, Departamentul Medicină Preventivă (DMP); Adrian Hotineanu, Catedra de chirurgie nr. 2; Dumitru Sofronie, Catedra de oncologie; Liliana Groppa, Disciplina de reumatologie și nefrologie, DMI; Stanislav Groppa, Catedra de neurologie nr. 2; Constantin Cheptănaru, Catedra de chirurgie generală; Serghei Suman, Catedra de anatomie și anatomie clinică; Valeriu Fală, Catedra de stomatologie terapeutică; Elena Zariciuc, Disciplina de microbiologie și imunologie, DMP; Galina Buta, Catedra de medicină de familie, și Eugeniu Valic, student în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1.
Sincere felicitări laureaților pentru performanțele înregistrate. Le dorim sănătate, ascensiuni și realizări notabile în cariera profesională!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii