Noaptea Cercetătorilor Europeni 2016
- vizualizări: 177
În data de 23 septembrie, începând cu ora 15:00, Academia de Științe a Moldovei organizează evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni 2016. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va participa cu un stand informațional, unde vor fi expuse realizările a 7 subdiviziuni (catedre și laboratoare științifice). Expoziția se va desfășura în scuarul AȘM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere ce înseamnă să fii cercetător, vor participa la experimente interactive și distractive, vor simula un proces de cercetare, se vor refugia în laboratoare special amenajate și vor participa la concursuri.
Aflată la cea de-a treia ediție, manifestarea are drept scop promovarea ştiinţei în rândul tinerei generații și lansarea unei platforme de comunicare eficientă dintre mediul academic și publicul larg. Evenimentul este una dintre cele mai renumite inițiative ale Uniunii Europene în care se sărbătoreşte ştiinţa și se desfăşoară în ultima vineri a lunii septembrie, concomitent în peste 300 de oraşe europene.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii