Întrunirea Asociației Universităților de Medicină și Farmacie
- vizualizări: 142
În perioada 5-7 mai curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va fi gazda întrunirii Asociației Universităților de Medicină și Farmacie.
La eveniment vor participa rectorii universităților de medicină și farmacie din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș și Chișinău, precum și prorectori, decani, profesori etc.
Pe parcursul celor trei zile, reprezentanții instituțiilor se vor convoca în mai multe ședințe de lucru, vor vizita Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și Centrul științific de cultivare a plantelor medicinale ale USMF ”Nicolae Testemițanu”.
În cadrul întrunirii vor fi discutate mai multe subiecte, printre care: modalitatea de desfășurare a rezidențiatului, perspectivele dezvoltării unei curricule medicale în context european, evoluția programelor de licență de scurtă durată, finanțarea învățământului medical și farmaceutic, rolul abilităților practice în formarea medicilor la nivel de licență, posibilitatea introducerii programelor de tutoriat și mentorat, plecările masive de cadre didactice/medici peste hotare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii