Inaugurarea Centrului de Autoguvernare Studențească
- vizualizări: 699
Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” își va inaugura noul sediu - Centrul de Autoguvernare Studențească, în incinta Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25). Evenimentul este consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității.
Ceremonia de deschidere va avea loc miercuri, 23 septembrie, ora 14:00. La eveniment va participa rectorul Emil Ceban împreună cu echipa de prorectori, decani, studenți, medici-rezidenți și alți invitați.
Centrul, cu o suprafață totală de 465 m2, dispune de șase săli de instruire, precum și de o sală de conferințe, una de lucru în grup și o sală de coregrafie, prevăzute pentru organizarea și desfășurarea tuturor activităților de autoguvernare studențească. Toate sălile sunt amenajate și dotate conform cerințelor contemporane, cu mobilier, echipament performant, tehnologii informaționale moderne ș.a.
Asociația Studenților și a Rezidenților în Medicină din Moldova a fost fondată în anul 1999 și este succesoarea celei mai vechi asociații studențești din țară. Este o organizație neguvernamentală, care apără drepturile mediciniștilor. În prezent, ASRM înregistrează circa 4000 de membri.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii