Studenți francezi la un stagiu practic în cadrul Universității noastre
- 116 vues
În perioada 3 iulie-4 august 2017, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a găzduit trei studenți din anul VI de studii de la Universitatea din Angers, Franța - Lolita Piedavent, Julien Friteau și Lucas Moreau. Tinerii au venit în Republica Moldova pentru a face un stagiu practic în domeniul cardiologiei, pediatriei și pneumologiei.
În decurs de o lună, studenții s-au familiarizat cu metodele de diagnostic și tratament al diferitelor patologii, aplicate de specialiștii din domeniile vizate, în același timp, reușind să depășească barierele lingvistice și să dea dovadă de o bună pregătire teoretică și practică. Cadrele didactice de la noi, responsabile de desfășurarea stagiului, au organizat activități interactive și au încurajat schimbul de experiență între studenții francezi și cei autohtoni. Ca rezultat, mediciniștii din Franța au lucrat în echipă cu studenții și rezidenții francofoni de la Universitatea noastră și au obținut competențe noi în neurofiziologia cordului, malformațiile cardiace congenitale și tuberculoză.
Julien Friteau și Lolita Piedavent ne-au mărturisit că știau foarte puțin despre Republica Moldova, iar ideea de a face stagiul practic la noi în țară a fost o mare provocare. Datorită relației de prietenie stabilite cu rezidenții și studenții de la USMF „Nicolae Testemițanu”, tinerii au reușit să viziteze câteva locuri pitorești din țara noastră și, totodată, au subliniat că au încă multe de vizitat și cu mare plăcere vor reveni la noi.
Ospitalitatea și bunăvoința atât a profesorilor și a medicilor, cât și a studenților, i-a marcat profund și i-a motivat să promoveze USMF ,,Nicolae Testemițanu” ca o destinație selectă pentru studii și stagii medicale.
[nggallery id=582]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii