Simpozion științific în urgențele respiratorii
- 147 vues
Urgențele respiratorii au constituit subiect de discuții în cadrul unei conferințe științifice, organizată, în data de 3 iunie, la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În deschiderea simpozionului, auditoriul a ținut un moment de reculegere pentru echipajul SMURD din România, care a decedat în urma unui accident aviatic, produs ieri în r-nul Cantemir.
Mihail Gavriliuc, prorector pentru relații internaționale al USMF „Nicolae Testemițanu”, a vorbit despre continuitatea proiectului Reach-4-Moldova prin prisma acestor reuniuni științifice, care reprezintă o oportunitate de a acumula noi cunoștințe, de a dezvolta noi abilități și de a realiza un schimb de experiență între specialiștii din mai multe țări. „Unul dintre scopurile Universității noastre este să mențină relații de colaborare cu diferite instituții de peste hotare pentru dezvoltarea mobilității personalului academic și, în special, a studenților”, a menționat Mihail Gavriliuc, încurajând rezidenții din sală să participe și mai activ în aceste proiecte pentru că viitorul le aparține.
La manifestare a fost prezent și Holger Maurer, reprezentantul Ministerului de Afaceri Externe al Germaniei, care a apreciat parteneriatul de colaborare dintre guvernul german și Universitatea noastră, subliniind cât de important este schimbul de experiență pentru dezvoltarea tinerilor de aici și a dat asigurări că va continua să ofere suport pentru aceste inițiative.
Ioana Grigoraș, profesor la Catedra de anestezie-terapie a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, România, vine frecvent la Chișinău pentru dezvoltarea unor proiecte comune, în parteneriat cu catedrele USMF „Nicolae Testemițanu”. De această dată, a prezentat un subiect foarte interesant și actual „Complicațiile ventilației mecanice”, în care a abordat atât aspecte teoretice publicate în literatura internațională, cât și practice - aplicate în practica medicală. „Acest simpozion își va aduce, evident, o importantă contribuție în pregătirea și formarea medicilor din Republica Moldova”, a declarat Ioana Grigoraș.
Conferința a fost dedicată ventilației non-invazive, o metodă contemporană, care a fost introdusă recent în Republica Moldova și care se aplică la pacienții cu infecții respiratorii, chiar și la domiciliu. „Este mult mai eficientă ca ventilația mecanică, deoarece nu are loc traumarea căilor aeriene superioare și a plămânilor și scade riscul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești”, a menționat Alexandru Corlăteanu, conferențiar universitar la Disciplina de pneumologie și alergologie clinică, Departamentul Medicină Internă.
Pe lângă invitați din România, Germania și Spania, la manifestarea științifică au participat specialiști, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți de la Catedra de anestezie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”, Catedra de urgențe medicale, Disciplina de pneumologie și alergologie a Universității noastre. Irina Vîrtosul, rezidentă în anul I, consideră că această reuniune aduce un plus de noutate științifică „și ne motivează să progresăm în plan profesional, acumulând noi cunoștințe”.
Conferința a fost organizată în cadrul proiectului Reach-4-Moldova (Cercetare, Educare și Fortificare de Capacități în Sănătate pentru Moldova), dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Lübeck, Germania, și finanțat de Agenția Germană pentru Mobilitate Academică DAAD.
[nggallery id=383]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii