MedEspera - congresul studenţilor şi tinerilor medici entuziaşti
- 133 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” a fost marcată de un eveniment semnificativ - desfăşurarea Congresului Internaţional al Studenţilor şi Tinerilor Medici - MedEspera, ediţia a V-a. Forul ştiinţific a fost organizat de Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină şi a întrunit peste 1200 de participanţi din 15 ţări ale lumii, care s-au adunat la Chişinău pentru a stabili, menţine şi promova activităţile de cercetare şi dezvoltare comună în domeniul medicinei şi farmaciei.
Ceremonia de deschidere a Congresului a fost onorată prin prezenţa oficialilor de stat - Andrei Usatîi, ministrul sănătăţii, Doina Usaci, reprezentantul Ministerului Educaţiei, administraţia Universităţii şi profesori cu renume din SUA, România, India etc.
În cadrul acestei şedinţei, rectorul Ion Ababii, a declarat că este salutabil faptul că prezentul Congres a readus la Alma Mater foştii absolvenţi, stabiliţi deja în instituţiile medicale din întreaga lume, precum şi tineri savanţi de pe mai multe continente. MedEspera este un eveniment notabil, deoarece oferă mediciniştilor posibilitatea de a se cunoaşte mai îndeaproape cu semenii lor din străinătate şi de a stabili relaţii de prietenie şi colaborare. Rectorul a ţinut să menţioneze şi despre faptul că semnarea Acordului de Asociere cu UE, va oferi tinerilor din ţara noastră şanse egale cu europenii la atragerea fondurilor în domeniul cercetării. De asemenea, Ion Ababii a sugerat studenţilor, care desfăşoară diverse cercetări, să participe cu mai mult curaj la programul “Orizont 2020” care oferă 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea cercetărilor, inclusiv în medicină. Rectorul a adăugat că Universitatea, în special administraţia, va susţine iniţiativele bune ale studenţilor şi tinerilor savanţi.
Jan Drobeniuc, medic la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Atlanta, SUA, absolvent al USMF “Nicoloae Testemiţanu”, a menţionat că acest Congres este una dintre posibilităţile oferite de Universitate pentru dezvoltarea şi afirmarea studenţilor săi. “Cerul este limita pentru cei care absolvesc USMF Nicolae Testemiţanu”, a conchis medicul microbiologist.
Grigore Tinică, chirurg cardiovascular, manager, Institutul de Boli Cardiovasculare, Iaşi, a specificat că “este o mândrie şi o onoare să participe la acest eveniment al marilor speranţe în medicină”. Potrivit Domniei Sale, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” s-a bucurat dintotdeauna de un loc de bun în rândul instituţiilor de profil din întreaga lume. Are tradiţii extraordinare de formare a cadrelor medicale. “La Universitatea de Medicină din Chişinău, soarele nu apune niciodată, absolvenţii ei sunt în toată lumea”, a spus Grigore Tinică, fost absolvent.
Victor Juncu, preşedintele Congresului MedEspera a informat că ediţia din acest an, s-a bucurat de mult interes din partea actualilor participanţi. Doritorii de a participa au continuat să apară şi după data limită de înscriere la Congres. “Esenţa acestui eveniment este de a contribui în studiul medicinei, la formarea noastră ca viitori specialişti prin competenţe şi inteligenţă”, a declarat Victor Juncu.
Ediţia din acest an a Congresului a avut un diapazon mare de ateliere practice - 32 (ediţia 2012 - 9), 16 conferinţe magistrale (ediţia precedentă - 1). Pentru prima dată a fost organizată Olimpiada “Nicolae Testemiţanu” - concurs interactiv ce a propus participanţilor un test axat pe cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor la Universitate. Câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu special.
Congresul “MedEspera” a fost înregistrat şi la Ministerul Sănătăţii, fiind creditat cu 25 de ore de educaţie medicală continuă- o importantă clauză pentru experienţa tinerilor specialişti medici.
[nggallery id=105]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii