Conferința științifico-practică „Actualități în pneumologia copilului”
- 689 views
Medici pediatri, alergologi, imunologi, pulmonologi, terapeuți și medici de familie s-au întrunit la conferința națională cu participare internațională Actualități în pneumologia copilului. Evenimentul s-a desfășurat în data de 22 iunie curent, fiind organizat de Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Manifestarea științifică a fost inaugurată de către prorectorul pentru activitatea de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, care a menționat că pneumologia copilului este o problemă stringentă atât în țara noastră, cât și la nivel global, ce necesită a fi studiată în ceea ce privește cunoașterea patologiei, educației copilului, calității vieții și, ulterior, în procesul de integrare în societate. „Anterior, a fost inițiată o cercetare epidemiologică axată pe evaluarea sănătății populației în șase localități din țară, și anume în grupul de vârstă 18-25 de ani, pe un eșantion de peste 2800 de respondenți. Printre problemele de sănătate identificate în timpul efectuării studiului au fost: dereglări ale metabolismului, deviații de comportament, afectarea stării integrale de sănătate. Problema pneumologiei copilului, în special ca repercusiune al îmbolnăvirii anterioare de COVID-19, presupune afectarea sistemului imun, a celui vascular, de coagulare și a celui pulmonar”, a adăugat profesorul. În acest context, Stanislav Groppa a anunțat că Centrul de Medicină Moleculară, Biobanca, Centrul de Medicină Personalizată și Laboratorul în domeniul imunologiei – subdiviziuni ale Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate din cadrul Universității – vor asigura cercetări genetice, genomice, în domeniul biologiei moleculare, biochimiei, morfologiei și microscopiei confocale.
Profesorul universitar Svetlana Șciuca, șefa Clinicii Pneumologie din cadrul Departamentului Pediatrie, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, a salutat prezența tuturor participanților: „În cadrul conferinței vom avea prezentări, cercetări realizate atât în țară, cât și peste hotare de către doctori tineri, ce ne vor ajuta să ne împrospătăm cunoștințele. De asemenea, vom face schimb de bune practici în ceea ce privește experiența noastră în domeniul pneumologiei copilului. Vom vorbi despre unele actualități în acest domeniu, inclusiv în contextul îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2 ce au generat multe probleme. Astfel, vom încerca să punctăm cele mai importante aspecte privind etapele evolutive ale infecției”.
La deschidere a participat și academiciana Eva Gudumac, profesor universitar la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică a USMF „Nicolae Testemițanu”, care și-a exprimat încrederea că informația ce va fi prezentată la conferință va contribui la actualizarea cunoștințelor deținute de colegii săi mai tineri.
De asemenea, la manifestarea științifică a participat profesorul Serghey Goncharuk, șef al Catedrei de imunologie clinică, genetică și biologie medicală de la Universitatea Națională de Medicină din Odesa, Ucraina, care a prezentat tinerilor specialiști experiența sa vastă în domeniu, reiterând deschiderea sa pentru colaborare.
În cadrul evenimentului științific au fost puse în discuție următoarele subiecte: Manifestări bronhopulmonare evolutive în infecția COVID-19 la copii, complicații pulmonare și pleurale în pneumonii, sindromul bronhoobstructiv (wheezingul) recurent, tratamentul sindromului bronhoobstructiv, corpii străini în căile respiratorii la copii – tehnici bronhoscopice de diagnostic, pneumonia în erorile congenitale ale sistemului imun, imunodeficiențe primare și infecțiile pulmonare ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii