Ziua Internațională a Păcii – la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 294 views
„End racism. Build peace” – cu acest slogan se va desfășura Ziua Internațională a Păcii, marcată anual la 21 septembrie sub egida Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. În acest context, Centrul de Informare Europeană al Bibliotecii Ştiinţifice Medicale (BȘM) a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină (ASRM) vor organiza mai multe activităţi.
Astfel, în data de 21 septembrie, la ora 12:00, BȘM îndeamnă toți doritorii să se alăture Campaniei mondiale „Minutul de tăcere”, lansată în anul 1984 de către ONU – Pathways to Peace/Căi pentru pace în memoria victimelor violenței rasiste.
La ora 12:50, reprezentanți ai ASRM vor organiza un flashmob în fața Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” (str. Nicolae Testemiţanu, 27).
De asemenea, în perioada 15-21 septembrie, Vă învităm să vizitați expoziția tematică „Ziua Internaţională a Păcii”, vernisată în Sala de lectură nr. 3 a Bibliotecii din incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, et. 3 (str. Nicolae Testemiţanu, 29).
Marcarea Zilei Internaționale a Păcii în anul curent reflectă necesitatea unui efort colectiv pentru a combate rasismul și discriminarea rasială şi de a promova compasiunea și empatia. ONU declară aceasta ca fiind o zi dedicată consolidării idealurilor păcii, prin respectarea a 24 de ore de nonviolență și încetare a focului.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii