Noi performanțe obținute de cercetători ai USMF „Nicolae Testemiţanu”
- 1195 views
Invențiile mai multor cercetători ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au fost apreciate cu 3 medalii de aur, 7 medalii de argint şi un premiu special la Salonul Internaţional de Invenţii „Inventica 2021”. Cea de-a 25-a ediție a expoziției a fost organizată, în format on-line, în perioada 23-25 iunie 2021, la Iaşi (România), de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Institutul Național de Inventică din Iași.
Pentru contribuția științifică înaltă și prestația deosebită la Salon, universitatea noastră a fost apreciată cu distincția specială IRIS Foundation Prize & Trofeu.
Inventica este o platformă de promovare a proiectelor inovaționale, reprezentând o oportunitate de comunicare, schimb de idei și promovare a rezultatelor cercetării și creativității. Ediția curentă a Salonului a întrunit numeroase universități, institute de cercetare, companii, asociații, inventatori şi cercetători științifici din România, Republica Moldova, Malaezia, Croația, Taiwan, Suedia și Polonia, care au prezentat peste 340 de brevete, cereri de brevete, proiecte de cercetare și lucrări științifice.
Republica Moldova a fost reprezentată la expoziție de 4 universități și 9 institute de cercetare, printre care Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Institutul de Chimie, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie etc.
Distincție specială
IRIS Foundation Prize & Trofeu
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova
Medalii de aur
-
Mariana Sprincean, Svetlana Hadjiu, Cornelia Calcîi, Nadejda Lupuşor, Veaceslav Bozadji, Ninel Revenco. Metodă de prognostic al evoluţiei dereglărilor neuropsihomotorii la copii cu accident vascular cerebral ischemic;
-
Olga Macagonova, Viorel Nacu, Adrian Cociug, Olga Ignatov. New devices for dissection of tissue grafts;
-
Valentin Gudumac, Aurelian Gulea, Victor Ţapcov, Valeriana Pantea, Vasilii Graur, Lilia Andronache. Utilizarea bis(µ2-acetato-O)-bis{[N-prop-2-en-1-il-N '-(piridin-2-ilmetiliden)carbamohidrazonotioato]cupru} dihidratului în calitate de inhibitor al radicalilor superoxizi (în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova);
Medalii de argint
-
Gheorghe Țîbîrnă, Silvia Railean, Andrei Țîbîrnă, Ghenadie Mânăscurtă, Aurelia Spinei, Rodica Tarnaruțchi, Natalia Lisița, Rodica Golban, Egor Porosencov, Roman Lupan, Mariana Ciochină. Metodă de tratament chirurgical al tumorilor glandei parotide la copii;
-
Valeriu Cușnir, Lilia Dumbraveanu, Liliana Groppa, Vitalie Cusnir, Valeriu Cușnir Jr., Nicolae Bobescu. Metodă de tratament medicamentos al inflamațiilor oculare noninfecțioase;
-
Iulianna Lupașco, Vlada-Tatiana Dumbrava, Daniela Lupașco. Metodă de determinare a funcţiei hepatice în hepatita cronică virală B şi infecţia cronică de HBV cu activitate minimă;
-
Stela Racoviță, Veaceslav Moşin, Svetlana Capcelea, Chiril Boiciuc, Mariana Sprincean. Metodă molecular-genetică pentru depistarea microdeleţiilor cromozomului Y în infertilitatea masculină;
-
Adriana Botezatu, Viorel Istrate, Doina Barba, Gheorghe Țurcanu, Ecaterina Luca, Cătălina Ursu, Alla Zlatovcena, Natalia Antonova, Nicolae Bodrug. Metodă de diagnostic a stărilor precanceroase gastrice morfologic schimbate;
-
Vitalie Cobzac, Viorel Nacu, Mariana Jian - Procedeu de reticulare a matricei hepatice decelularizate;
-
Stanislav Strîşca, Dumitru Sîrbu, Ghenadie Cucu, Valentin Topalo. Dental personalized device CAD/CAM for treatment of giant maxillary cysts (în colaborare cu Institutul de Medicină Urgentă) .
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii