Nicolae Testemițanu comemorat la Orhei
- 108 views
Una dintre acțiunile de comemorare a ilustrului savant, medic și strateg în medicina națională - Nicolae Testemițanu, inițiate de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, s-a desfășurat în data de 4 mai curent la Centrul de Sănătate Publică Orhei.
În sala de festivități a dominat culoarea albă a halatelor lucrătorilor medicali de la instituțiile de profil din acest oraș pitoresc, situat în inima codrilor, toți trăind același sentiment de mândrie și respect față de marele înaintaș al neamului.
Cu adresarea creștinească „Hristos a Înviat”, profesorul universitar Dumitru Tintiuc, șef al Catedrei de medicină socială și management sanitar a USMF „Nicolae Testemițanu”, a salutat asistența și a deschis manifestarea, consacrată Anului Nicolae Testemițanu. Ulterior, profesorul a menționat calităţile deosebite prin care s-a făcut remarcat marele Om și Medic, şi anume - gândirea statală şi strategică, şi patriotismul prin care a lăsat o brazdă adâncă în medicina moldavă, „iar datoria noastră este continuarea cauzei pentru care a militat și a acționat cu jertfire de sine ilustrul savant”.
Tudor Golub, președintele Consiliului Raional Orhei, a apreciat inițiativa comunității universitare, susținută de orheeni, și a subliniat că, deși a trăit puțin, Nicolae Testemițanu a reușit să crească o elită de intelectuali, în special medici, fapt ce nu trebuie uitat.
Un grup de tineri de la Colegiul de Medicină din localitate au prezentat publicului o serie de cugetări „Barbații neamului”, cu referire la viața și activitatea regretatului Nicolae Testemițanu.
Despre „Omul anului” a vorbit și discipolul Tudor Grejdian, profesor universitar, Catedra de medicină socială și management sanitar, care a reiterat parcursul activității dascălului său, denumindu-l „luceafărul nostru în medicină”. Amintiri emoționante au depănat mai mulți discipoli, foști colegi, care i-au cunoscut căldura sufletului şi tactul pedagogic. Drept confirmare, vom expune mai jos unele gânduri ale participanților.
Medicul Afanasie Leonti a remarcat că Nicolae Testemițanu a făcut din Institutul de Medicină o cetate, care nu va fi cucerită niciodată, iar succesorii sunt datori s-o apere prin fapte demne.
„Memoria neobositului reformator ne însuflețește să continuăm modernizarea sistemului de sănătate pentru a presta servicii cât mai calitative pacienților”, a afirmat Elena Palanciuc, directorul ISMP Spitalul Raional Orhei.
Gândurile, faptele lui trebuie duse la bun sfârșit, deoarece ele sunt actuale și în ziua de astăzi, a declarat medicul Simion Cazacu.
Conferențiarul universitar Leonid Margine, orheean de baștină, a reiterat povața „să trăim frumos clipa, viața” - după cum ne-a îndemnat marele dascăl, care se distingea prin credința sa de militant pentru dreptate și propășire, acordând atenție asistenței medicale populației din spațiul rural, la fel ca și celei din localitățile urbane.
„A fost exemplu mai ales în procesul de selectare a viitorilor studenți, și-a permis chiar să viziteze unele școli, familii în preajma examenelor de admitere, văzând în tinerii aleși perspectiva cadrelor de medici de înaltă calificare”, a ținut să sublinieze conferențiarul Alexei Rusu.
Gazda manifestării, directorul IMSP Centrul de Sănătate Orhei, Iurie Lupacescu: „Adevărata omenie, manierele sale, atitudinea plină de respect față de cei din preajmă erau în același timp un dar și un merit. Ceea ce avem astăzi în asistența medicală se datorează în mare măsură îngerului nostru păzitor – Nicolae Testemițanu”.
Cei prezenți s-au arătat mulțumiți de această reuniune, deoarece aici au primit o mai mare motivație pentru a munci cu mai mare tragere de inimă și a nutri o dragoste permanentă față de nobila profesie, hărăzită de destin, așa cum îndemna regretatul profesor Nicolae Testemițanu - de a consacra puterea minții și a brațului cauzei de bine a poporului.
[nggallery id=534]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii